Pelerinajul prin pustie (2)
„Dumnezeu dorește ca poporul Său din aceste zile să revadă cu o inimă umilă și cu un spirit care se lasă învățat încercările prin care a trecut vechiul Israel, ca să poată fi instruiți în pregătirea lor pentru Canaanul ceresc.”—Patriarhi și profeți, p. 293 engl. (cap. 26, De la Marea Roșie la Sinai).
În continuarea studiului nostru cu cea de-a doua parte din seria formată din două părți referitoare la „Pelerinajul prin pustie”, vom studia principalele evenimente care au avut loc de la legământul de la Sinai până la moartea lui Moise, folosind referințe din cărțile Numeri și Deuteronom. „Cartea Deuteronom ar trebui studiată cu atenție de cei care trăiesc pe pământ astăzi.”— Comentarii Biblice ale Vechiului Testament [Comentariile E.G.White], vol. 1, p.1117 (cap. referitor la Deuteronom 1).
„Istoria vechiului Israel este o ilustrație uimitoare a experienței trecute a grupului adventiștilor. Dumnezeu Și-a condus poporul în mișcarea adventă, la fel cum i-a condus pe copiii lui Israel din Egipt. În marea dezamăgire, credința lor a fost testată la fel cum a fost testată cea a evreilor la Marea Roșie. Dacă ei s-ar fi încrezut în continuare în mâna călăuzitoare care fusese cu ei în experiența lor trecută, ei ar fi văzut mântuirea lui Dumnezeu. Dacă toți care lucraseră uniți în lucrarea din 1844 ar fi primit solia primului înger și ar fi proclamat-o în puterea Duhului Sfânt, Domnul ar fi lucrat cu putere împreună cu eforturile lor. Un potop de lumină ar fi fost revărsat asupra lumii. Cu ani în urmă, locuitorii lumii ar fi fost avertizați, lucrarea ar fi fost încheiată, și Hristos ar fi venit pentru a-Și răscumpăra poporul.
Nu a fost voia lui Dumnezeu ca Israel să pribegească prin pustie patruzeci de ani; El dorea să îi conducă direct în țara Canaanului și să îi așeze acolo, ca un popor sfânt, fericit. Însă ei nu au putut intra din pricina necredinței’ (Evrei 3:19). Din cauza rămânerilor lor în urmă și a apostaziei, ei au pierit în pustie, și alții au fost ridicați și educați pentru a intra în Țara Promisă. Întrun mod asemănător, nu a fost voia lui Dumnezeu ca venirea lui Hristos să fie atât de mult amânată și ca poporul Său să rămână atâția ani în această lume de păcat și durere. Însă necredința i-a separat de Dumnezeu.” – Marea luptă, p. 457, 458 (engl.) (cap. 26, O lucrare de Reformă).
Domnul să ne ajute să ne prindem de Isus ca Salvator al nostru personal și să părăsim acest păcat grav al necredinței. Să ne încredem în mâna care ne-a călăuzit în trecut și să mergem înainte pentru a da cu putere solia celui de-al treilea înger. Dacă dăm greș în îndeplinirea lucrării pe care ne-a desemnat- o Dumnezeu, alții vor fi ridicați și educați să ia locul nostru.
Departamentul Școlii de Sabat al Conferinței Generale
