DESTINUL NOSTRU ÎNDULCEŞTE SUFERINŢA
Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc (1 Corinteni 2:9).
Doresc să vă adresez salutul nostru frăţesc Pacea Domnului. Harul şi binecuvântările Tatălui ceresc să se reverse asupra dumneavoastră. Sufletele degradate şi înrobite de Satana trebuie răscumpărate şi eliberate prin Evanghelie, ca să se poată bucura de libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu.
Acest lucru doresc să facă fraţii voluntari din Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea – Misşcarea de Reformă cu cei care ne aflăm privaţi de libertate în Penitenciarul Iaşi. Ei doresc ca cei care participă la întrunirile cu dânşii să fie eliberaţi de sub povara lui Satana, prin a ne propovădui vestea bună a Evangheliei, în care este greu de pătruns. Scopul lui Dumnezeu nu este doar acela de a alina suferinţele care constituie un rezultat inevitabil al păcatului, ci şi de a-l elibera pe om de păcat, care este sursa suferinţelor.
Sufletul corupt şi degradat din punct de vedere moral, trebuie curăţit, transformat, pentru a putea fi îmbrăcat în frumuseţea Domnului Dumnezeului nostru şi făcut asemenea chipului Fiului Său. Păcatul îşi păstrează influenţa asupra noastră prin intermediul voinţei. Numai Dumnezeu ne poate oferi viaţa, dacă Îi predăm voinţa noastră.
Păcatele ascunse pot fi învinse, a spus Isus, numai dacă primim viaţa Lui prin predarea de sine. Puteţi să ascundeţi păcatul în inimă, astfel încât oamenii să nu-l afle, dar cum vom sta în prezenţa lui Dumnezeu.
Dumnezeu este un foc mistuitor pentru păcat, oriunde s-ar găsi el. Pentru a ne preda lui Dumnezeu este necesar un sacrificiu, este vorba de o renunţare la lucrurile de jos pentru cele cereşti, la cele pământeşti pentru cele spirituale, la lucrurile pieritoare pentru cele veşnice. Dumnezeu nu intenţionează să ne distrugă voinţa, pentru că numai prin exercitarea ei putem îndeplini ceea ce doreşe El. Voinţa noastră trebuie încredinţată Lui ca să o putem primi înapoi purificată şi înobilată, şi să ne aflăm într-o legătură plină de iubire cu Dumnezeu. El să poată revărsa prin noi valurile iubirii şi puterii Sale.
Oricât de dureroasă şi de amară ar putea să i se pară inimii îndărătnicite şi încăpăţânate această consacrare, totuşi este în beneficiul ei. Iacov nu a cunoscut biruinţa credinţei şi nu a primit triumful de lupător cu Dumnezeu până nu a căzut lovit, neputincios, în braţele îngerului legământului.
Ne apropiem de finele anului 2009, şi să-I mulţumim Tatălui Ceresc căci încă un an de zile ne-a purtat în carul Său de biruinţă. E timpul să ne întrebăm fiecare dacă în acest an am crescut în credinţă, sau am dat înapoi. Apostolul Pavel ne spune: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă”.
Acum, la sfârşit de an şi în special în săptămâna de rugăciune suntem sfătuiţi să ne punem serios întrebarea: „Care este raportul vieţii mele înregistrat în cărţile cerului în 2009 ?” Să rugăm pe Tată Ceresc să ne ajute să ne mărturisim păcatele şi să lase sângele Scumpului Său Fiu, Mântuitorul nostru, să ne spele toate nelegiuirile noastre şi să ne îmbrace cu dreptatea Scumpului nostru Salvator, ca să putem sta în picoare în Ziua Judecăţii.
A mai trecut un an din viaţa noastră de aşteptători ai Mirelui Iubit. Pentru anul care va sosi, 2010, eu vă doresc multă sănătate, pace sufletească şi multă răbdare ca să puteţi suporta greutăţile care vor veni. Amin.
Vă salută cu mult respect, al dumneavoastră frate în Hristos din spatele gratiilor, care aşteaptă cu nerăbdare revenirea pe norii cerului a Scumpului nostru Mântuitor şi Salvator (Maranatha – Domnul vine în curând!),
Vasile Livadaru, P.N.T. Iaşi.
