Conferință spirituală – „Familia sub asediu”
Duminică 14 Aprilie 2024 va avea loc Conferinţa spirituală bienală care precede reorganizarea administrativă a Conferinţei Moldova, la sediul din Budăi, Iaşi. La această întâlnire deosebită sunt invitaţi să participe toţi fraţii de pe teritoriul conferinţei. Gândul central care se va prezenta de această dată se bazează pe textul din Maleahi 4:5-6 „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare și înfricoșată. El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem!”
Prima parte a programului, care va conţine în principal îndemnuri din cuvântul lui Dumnezeu, va începe la ora 11:00 şi se va termina la ora 13:00, după care va fi pauza de masă şi un timp de părtăşie pană la ora 15:00 când va începe partea a doua, în care cei doritori vor putea să-I aducă laude lui Dumnezeu prin cântări, poezii sau experienţe. Încheierea întregului program fiind undeva în jurul orei 17:00.
Luni 15 Aprilie va avea loc sesiunea de delegaţi a Conferinţei Moldova, care are drept scop reorganizarea administrativă şi dezbaterea oricăror probleme la nivel de conferinţă.
Vă îndemnăm cu căldură să vă rugaţi pentru ca Dumnezeu să conducă tot ceea ce se va face în aceste zile şi lucrarea Lui să înainteze! Nu uitaţi de asemenea că este vital pentru noi ca fiinţe umane să ne apropiem de Dumnezeu!