Flacăra credinței

Departamentul de Tineret al Uniunii Române a Adventiştilor
de Ziua a Şaptea – Mişcarea de Reformă ne sugerează
o săptămână de studiu, meditație şi rugăciune, momente în
care suntem chemaţi să reflectăm asupra modului în care darul
credinței, pe care Dumnezeu îl promite oricui îl dorește,
este primit de fiecare dintre noi și valorificat în folosul salvării
noastre și al celor din jur.
Pornind de la afirmația potrivit căreia „fără credință este cu
neputință să fim plăcuți Lui” (Evrei 11:6), putem fi de acord, în
lumina cuvântului lui Dumnezeu și sub călăuzirea Duhului
Sfânt, că rolul credinței în viețile noastre este unul vital, mântuirea
noastră dobândindu-se în exclusivitate prin credința în
Hristos.
Intitulată „Flacăra credinței”, seria de prelegeri pentru
această săptămână, ne pune la dispoziție o serie de coordonate,
cu ajutorul cărora să putem stabili măsura de credință pe care o
avem, să putem aprecia modul în care practicarea ei reușește să
dezvolte o flacără vizibilă, având posibilitatea să analizăm durabilitatea
încrederii noastre, chiar și atunci când norii întunecă
cerul sau flăcările rugului sunt aprinse în jurul nostru.
Sabatul din 1 aprilie 2017 va fi o zi de post, moment benefic
pentru o comuniune specială cu Dumnezeu, iar duminică,
2 aprilie 2017, se va strânge un dar special, care va fi folosit
în scopul promovării activităților pentru tineret din Uniunea
Română.
Fie ca Dumnezeu să ne sensibilizeze inimile, determinândune
la o cercetare amănunțită a vieților noastre și trezind în noi o
dorință sinceră de reînnoire a inimii. Amin!

Săptămâna de rugăciune pentru Tineret – 24 martie – 2 aprilie 2017

Departamentul de Tineret al Uniunii Române a Adven­tiştilor de Ziua a Şaptea – Mişcarea de Reformă ne sugerează o săptămână de studiu, meditație şi rugăciune, momente în care suntem chemaţi să reflectăm asupra modului în care da­rul credinței, pe care Dumnezeu îl promite oricui îl dorește, este primit de fiecare dintre noi și valorificat în folosul salvării noastre și al celor din jur.

Pornind de la afirmația potrivit căreia „fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui” (Evrei 11:6), putem fi de acord, în lumina cuvântului lui Dumnezeu și sub călăuzirea Duhului Sfânt, că rolul credinței în viețile noastre este unul vital, mân­tuirea noastră dobândindu-se în exclusivitate prin credința în Hristos.

Intitulată „Flacăra credinței”, seria de prelegeri pentru această săptămână, ne pune la dispoziție o serie de coordonate, cu ajutorul cărora să putem stabili măsura de credință pe care o avem, să putem aprecia modul în care practicarea ei reușește să dezvolte o flacără vizibilă, având posibilitatea să analizăm du­rabilitatea încrederii noastre, chiar și atunci când norii întunecă cerul sau flăcările rugului sunt aprinse în jurul nostru.

Sabatul din 1 aprilie 2017 va fi o zi de post, moment bene­fic pentru o comuniune specială cu Dumnezeu, iar duminică, 2 aprilie 2017, se va strânge un dar special, care va fi folosit în scopul promovării activităților pentru tineret din Uniunea Română.

Fie ca Dumnezeu să ne sensibilizeze inimile, determinându-ne la o cercetare amănunțită a vieților noastre și trezind în noi o dorință sinceră de reînnoire a inimii. Amin!

[download id=”563″]

Related Images:

Lasă un răspuns