Dragă Doamne Isuse,
Dragă Doamne Isuse,
Îți trimit această scrisoare urgentă, via Sanctuar (deoarece știu că Tu ești acolo) ca să-ți spun că sunt cu adevărat îngrijorat, cu privire la reîntoarcerea Ta pe acest pământ.
Am foarte puțin timp, din cauza vieții mele încărcate, care-mi absoarbe fiecare minut. Știi, am în vedere prosperitatea mea pe plan economic și cu toate că nu am timp disponibil ca să studiez doctrina noastră, am observat că semnele despre care Tu ai spus că vor indica sfârșitul lumii, s-au împlinit literalmente. Progresul ecumenismului este evident. Neînțelegerea dintre națiuni crește din zi în zi. Există din belșug poluare, violență, crimă, foamete, confuzie religioasă, miracole și cine mai știe ce…! Ei bine, cu greu îmi însușesc aceste lucruri din lipsa de timp. Am auzit pe cineva spunând că atunci când Te vei întoarce ca exista o campanie fugară.Ei vor fi persecutați, rătăcind prin munți, în timp ce o majoritate a urmașilor Tăi vor continua să trăiască o viață obișnuită și astfel „unul va fi luat și altul va fi lăsat”. Ei spun că Tu vei veni ca un „fulger” sau ca un „hoț noaptea”. Așadar venirea Ta va fi pentru mulți o surpriză neașteptată. Aceasta este ceea ce am auzit, dacă memoria nu mă înșeală.
Sunt plin de teamă când mă gândesc la venirea Ta, așa că îți scriu această scrisoare urgent, pentru a stărui: Te rog, Doamne, nu veni încă. Amână venirea Ta puțin mai mult timp. Sunt încurcat cu multe tranzacții comerciale (unele dintre ele chiar foarte rele) și nu le pot întrerupe în acest stadiu. Te rog permite-mi să rezolv mai întâi aceste probleme și apoi poți să vii. Mai sunt și alte lucruri pe care trebuie să le aranjez. Nu veni când îmi completez foaia de raport financiar scriind mai puțin decât suma reală. Trebuie să fac aceasta din cauza reducerii de impozit. Tu știi că în această lume cel care dorește să fie foarte cinstit nu va progresa niciodată. Nu ar trebui să vii nici când sunt angajat într-o afacere comercială. Sunt nevoit să folosesc unele minciuni comerciale; altfel nu beneficiez. Fără minciuni nu pot face afaceri rentabile. Nu este necesar ca suma scrisă s-o reprezinte pe cea adevărată a afacerii. Aceasta este ceva obișnuit în comerț, nu-i așa?
Nu veni acum (chiar acum) fiindcă îmi schimb vechea mea „bombă” cu un nou model de MERCEDES, iar soția mea schimbă perdelele de la ferestre și am vrea să ne bucurăm de această nouă ambianță. Nu crezi că acesata este ceva firesc?
Totuși este bine că vei veni la miezul nopții. Ce ușurare să știi aceasta. Dacă ai veni într-o vineri, înainte sau după apusul soarelui, poate m-ai fi găsit citind un ziar obișnuit sau ascultând la radio reportajul bursei de valori, iar soția si fiica mea uitându-se la televizor, pentru că…de! nu-și pot permite să piardă nici o parte a vreunui episod. Ele știu numele tuturor actorilor și actrițelor. Ce memorie au! De asemenea nu ar trebui să vii nici într-o duminică după amiază fiindcă poate m-ai găsi urmărind vreun meci de fotbal sau petrecând timpul meu liber la golf sau alte distracții.
Bunule Stăpân, te rog să-mi faci cunoscută data venirii Tale cu câteva săptămâni înainte , dacă este posibil. Trebuie să-mi conving fiica să renunțe la acea urâtă rochie mini, pe care o poartă cu aplauzele și aprobarea mamei sale, precum și bluzele decoltate și transparente care sunt interzise de Cuvântul Tău. Soția mea crede că fiica noastră nu poate fi o ciudățenie, diferită de celelalte fete din colegiu îmbracându-se modest, pentru că trăim în timpuri moderne și în pas cu moda. Ele mai trebuie să renunțe la machiaj, la pantofii cu toc înalt, la încrețirea și vopsirea părului și a unghiilor, toate acestea fiind condamnate de mărețul Tău adevăr. Dă-ne timp să îndreptăm aceste lucruri.
Nu veni încă, Doamne, fiindcă aș putea fi gasit jucând la loterie (știi, e posibil ca să câștig și apoi să-mi plătesc datoriile). Dă-mi o șansă te rog ca să trec peste aceste lucruri. Trebuie să termin de citit Biblia pe care am început-o cu 5 ani în urmă și m-am oprit la Judecători cap. 5. Aș dori să citesc Biblia întreagă cel puțin o dată în viața mea. Deși sunt foarte ocupat, aș dori să fac aceasta. Dacă îmi vei face cunoscută ziua venirii Tale din timp voi merge la casierul comunității și voi plăti zecimea pe care nu am plătit-o de ani de zile. Tu știi că zecimea mea acumulată se ridică la o sumă uriașă. Dar să nu vii când îmi completez biletul cu zecimea fără ca să dau nimic la daruri.
Am auzit în biserică pe unii discutând despre o făgăduință, dar nu am înțeles problema, de aceea am lăsat-o baltă. Mai am nevoie de ceva timp pentru a repara nedreptatea făcută salariaților mei, pentru că le-am dat salarii mici și sarcini grele. Credeam că am fost isteț, dar îmi dau seama că m-am îmbogățit prin sudoarea altora. Tu știi acestea foarte bine; dar fiecare face la fel, nu-i așa?
Doamne, am nevoie de timp ca să mă împac cu cumnatul meu pe care l-am jignit. Trebuie să-mi cer iertare de la predicatorul bisericii pentru că am luat apărarea fiului meu, cu părul lung, stil hippy, când am afirmat că toți predicatorii noștri sunt de modă veche. Trebuie să-mi cer scuze acelui frate de la care am cumpărat mobila pentru o treime din valoarea ei reală, fiindcă el avea nevoie de bani urgent, pentru operația soției sale. Atunci am crezut că am făcut o afacere bună, dar acum văd limpede că am fost inuman față de acel frate sărac. Dă-mi o șansă, Doamne, ca să aranjez aceste lucruri.
Trebuie să mă debarasez de undele dintre discurile și casetele mele de muzică lumească. Nu veni până nu termin cu ele. Mi-am îngăduit să nu particip la activitățile bisericii, după cum bine știi. Este mai bine să șezi comod și să asculți predica. E mai ușor acesta decât să ajte slujbașilor bisericii. Poate cu câteva săptămâni înainte de venirea Ta, voi face puțină lucrare misionară, dacă îmi vei face cunoscută venirea Ta. Voi încerca să fiu un bun vegetarian, să renunț la câteva din băuturile dăunătoare pe care le mai folosesc și să fac niște progrese în reforma sanitară. Fă-mi cunoscută ziua venirii Tale cu câteva săptămâni înainte, pentru a putea citi vreuna din cărțile Spiritului Profetic, de exemplu micuța carte „Calea Către Hristos”. Voi încerca să fac aceasta, în ciuda faptului că sunt ocupat.
Voi cere predicatorului să mă învețe cum să conduc altarul familiar de seară în cămin, pentru că noi nu suntem obișnuiți să facem aceasta. Ar fi foarte frumos din partea Ta dacă ai veni într-o zi însorită sau într-o zoi de sărbătoare. Așa aș invita câțiva oameni săraci în casa mea pentru cină și le-aș da ceva ajutor și atunci mă vei găsi făcând un serviciu caritabil. Dacă îmi vei spune data exactă a venirii tale, poate mă voi decide să donez una din proprietățile mele (sau chiar apartamentul) bisericii, deoarece mi s-a spus că există în cer o casă pregătită pentru mine, deci nu voi pierde nimic dacă donez ceva aici pe pământ. Te rog, Doamne Isuse, fă-mi cunoscută data venirii Tale. Vei face aceasta pentru mine?
Cu înaltă stimă, un păzitor al Sabatului, din localitatea ….X
Răspunsul s-a întors de la Domnul Hristos într-o notă scurtă, pe dosul plicului, în următoarele cuvinte:
„Către expeditor: Trebuie să fi greșit adresa. Niciodată nu am cunoscut această persoană.”
ISUS HRISTOS
Preluată de la Fr. A.C.Sas